Omul în căutarea sensului vieţii

Ce face o fiinţă umană când “nu mai are nimic de pierdut, în afară de această viaţă ridicol de despuiată” ?

În cartea sa Omul în căutarea sensului vieţii, Viktor E. Frankl, psihoterapeut şi scriitor, descrie cu onestitate şi simplitate emoţionante trăirile sale ca deţinut în lagărele morţii de la Auschwitz, vreme de mai mulţi ani, timp în care a trecut prin orori greu de imaginat. În lagărul de concentrare totul conspira la a-l face pe deţinut să îşi piardă orice urmă de speranţa, orice voinţa de a mai trăi. Dar un lucru îi rămâne omului, ultima dintre libertăţile umane, ceva ce nu-i poate lua nimeni: „capacitatea de a-şi alege atitudinea într-un anumit set de împrejurări”. Foamea, umilinţele îndurate, teama de a fi exterminat în orice moment, mânia adâncă au fost totuşi suportabile pentru el datorită amintirii însufleţite şi pline de iubire a soţiei iubite, încrederii sale în sinele etern al fiinţei umane, simţului umorului sau frumuseţii vindecătoare a vreunui colţ de natura.

În lagăr, oamenii ca el, intelectuali cu o constituţie fizică mai delicata, dar cu o viaţă sufletească intensă, reuşeau să se retragă uneori din ambianţa teribilă din jurul lor într-o viaţă lăuntrică plină de bogăţie, de libertate a spiritului. Aşa se explică aparentul paradox că astfel de oameni rezistau mai bine ororilor decât ceilalţi, mai robuşti.

Mergând printre bolovani spre locul de muncă, tremurând în întuneric şi frig, mânat de la spate de loviturile paznicilor din lagăr, Viktor Frankl trăia în acelaşi timp într-o altă realitate, în care chipul iubitei îi apărea într-o lumina suprapământeană, vorbindu-i şi încurajându-l cu iubire. În astfel de momente el a avut revelaţia că izbăvirea omului este prin dragoste şi în dragoste. “Sufletul meu era încă agăţat de chipul soţiei mele. Un gând îmi trecu prin minte: nici măcar nu ştiam dacă mai era în viaţă. Ştiam un singur lucru – un lucru pe care îl învăţasem deja bine: dragostea trece cu mult dincolo de persoana fizică a fiinţei iubite, găsindu-şi sensul cel mai profund în fiinţa sa spirituală, în sinele său lăuntric.” “Dacă aş fi ştiut în clipele acelea că soţia mea era moartă, cred că aş fi continuat să mă dăruiesc, netulburat de acest fapt, contemplarii chipului ei, iar conversaţia mea lăuntrică ar fi fost la fel de vie si de îndestulătoare. Pune-mă ca o pecete pe inima ta, căci dragostea este mai tare ca moartea. “

El a fost dintre deţinuţii care au ales să îşi păstreze demnitatea, să nu îşi uite condiţia de om, găsind un sens mai înalt în suferinţă şi reuşind să se ridice deasupra unei sorţi potrivnice. Aceste momente când omul se ridică deasupra greutăţilor sorţii nu sunt totuşi suficiente pentru a susţine voinţa de a trai, pâna ce omul nu găseşte un înţeles mai cuprinzător suferinţei sale, aparent lipsită de sens. Viktor Frankl şi-a luat ca motto de viaţă ceea ce spunea Nietzsche: “Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să suporte aproape orice”. Când dr. Frankl a fost deportat în lagărul de la Auswichz, i-a fost confiscat un manuscris pe care tocmai urma să îl publice, o introducere în metoda sa, logoterapia. Dorinţa sa de a rescrie manscrisul l-a ajutat să supravieţuiască ororilor lagărului. Bolnav de febra tifoidă, a aşternut în scris, pe diferite bucăţele de hârtie, multe notiţe care să îl ajute mai târziu la refacerea manuscrisului. Convingerea sa a fost că tocmai această refacere a manuscrisului, realizată în barăcile întunecoase din lagărul de concentrare, l-a ajutat să reziste şi să supravieţuiască condiţiilor îngrozitoare şi bolii nemiloase.

Titlul original al cărţii a fost: A spune da vieţii în orice condiţii: o experienţă psihologică în lagărul de concentrare. Structurată în două părţi, prima parte este dedicată experienţei din lagăr, iar cea de-a doua descrie logoterapia pe scurt. Intenţia declarată a autorului când a scris această carte a fost să îi comunice cititorului, prin intermediul unui exemplu concret precum experienţa din lagăr, faptul că viaţa îşi păstrează un sens potenţial în orice condiţii, chiar şi în cele mai nefericite. Succesul avut de carte, vândută în milioane de exemplare în întreaga lume, autorul l-a explicat drept expresie clară a suferinţei vremurilor noastre, când atâţia oameni întind mâna după o carte al cărei titlu promite să dea un răspuns la întrebarea “care este sensul vieţii ?”.

Născut la Viena într-o familie evreiască, Viktor Frankl a studiat medicina, specializându-se în neurologie şi psihiatrie. Timp de patru ani a lucrat la Spitalul General din Viena, la “Pavilionul sinucigaşilor”, tratând depresiile dificile ale pacienţilor săi. Punând stăpânire pe Viena, naziştii i-au interzis să mai trateze pacienţii din rasa ariană, considerându-l nedemn datorită identităţii sale evreieşti. Ulterior a devenit şeful departamentului neurologic al spitalului Rotshchild, singurul în care evreii erau admişi. De mai multe ori, opiniile sale medicale au salvat pacienţi care urmau să fie eutanasiaţi, conform programului nazist de “igienzare rasială” iniţiat de Hitler. La vârsta de 36 de ani s-a căsătorit cu Tilly Grosser, iar la 37 de ani a fost deportat în lagăr, aceeaşi soartă împărtăşind şi soţia şi părinţii săi. Experienţa sa de 3 ani petrecuţi în lagărele de concentrare şi în special perioada plină de suferinţă şi teroare din ultimele 6 luni din lagărele de la Auschwitz şi Dachau, când a fost simplu muncitor-sclav, aşteptându-se în orice moment să fie exterminat, l-a condus la a-şi dezvolta metoda sa de terapie prin voinţa de sens – logoterapia. Ideea care a stat la baza logoterapiei este că chiar şi în cele mai absurde, dureroase şi dezumanizante situaţii viaţa are un sens, chiar şi în mijlocul unei suferinţe extreme; suferinţa însăşi are un sens.

Viktor Frankl a întemeiat cea de-a treia şcoala vieneză de psihoterapie, logoterapia, după cea freudiană şi cea adleriană. Despre psihanaliza lui Freud am auzit cu toţii. Dar despre logoterapie, versiunea modernă şi personalizată de analiză existenţială a lui dr. Viktor Frankl, se ştie mult mai puţin. Dacă metoda lui Freud consideră drept cauză a nervozelor frustrarea din viaţa sexuală, logoterapia consideră drept cauză principală a nevrozelor frustrarea “voinţei de sens”, considerând că mai multe feluri de nevroze se datorează eşecului pacientului de a găsi un sens pentru propria existenţă şi un sentiment de responsabilitate pentru acesta.

Sănătatea mintală a omului se menţine tocmai prin tensiunea sufletească dintre ceea ce este omul şi ceea ce trebuie el să devină, prin strădania sa de a-şi realiza treptat potenţialului intrinsec al fiinţei sale. Fiecare situaţie de viaţă reprezintă o provocare şi o problemă pe care omul trebuie să o rezolve. În opinia dr. Frankl, omul nu trebuie să întrebe care e sensul vieţii sale, ci mai degrabă să recunoască faptul că viaţa este cea care îl întreabă pe el aceasta: care e sensul pe care el îl dă în orice moment vieţii sale. Pe scurt, fiecare om este chestionat de către viaţă şi poate răspunde vieţii doar devenind responsabil pentru propria viaţă. Astfel, logoterapia vede în responsabilitate însăşi esenţa existenţei umane. Este demnă de menţionat aici şi plină de semnificaţii propunerea dr. Frankl ca Statuia Libertăţii de pe Coasta de Est a Statelor Unite să fie completată de către o Statuie a Responsabilităţii pe Coasta de Vest – proiect care este în desfăşurare.

Dar dr. Frankl atrage atenţia că nimeni nu poate spune altcuiva care este sensul vieţii sale, fiecare om trebuie să şi-l găsească pentru el însuşi şi să accepte responsabilitatea pe care i-o delegă propriul răspuns. Acest sens al vieţii sale trebuie descoperit mai degrabă în lume decât în omul însuşi sau în sufletul său, adică omul să nu rămână un sistem închis în el. Este vorba aici despre transcederea de sine a existenţei umane, ieşirea în lume prin depăşirea egoismului: de exemplu, un ţel care trebuie îndeplinit, sau o persoană pe care să o cunoască cu adevărat. Cu cât omul se uită mai mult pe sine dăruindu-se unei cauze mai înalte pe care o slujeşte sau unei persoane pe care o iubeşte, cu atât el devine mai om, îşi exprimă tot mai mult în lume potenţialul său.

Logoterapeutul se ocupă de sensul care dormitează în fiecare situaţie de viaţă căreia omul trebuie să îi facă faţă. Acest sens se exprimă în lucruri concrete, aici, pe pământ – şi omul trebuie să devină conştient de ceea ce se poate face într-o anumită situaţie dată.
Conform logoterapiei, există trei căi principale pe care se ajunge la sens în viaţă. Prima constă în a crea ceva în lume sau a săvârşi o faptă. A doua, în dragostea pentru un alt om. Iar a treia – şi cea mai importantă – este transformarea unei tragedii personale într-o victorie, ridicarea deasupra suferinţei, deasupra unei sorţi care nu mai poate fi schimbată, dar în care omul alege să se depăşească pe sine, să se transforme, el fiind astfel “demn de suferinţa sa” . În aceeaşi idee, Rudolf Steiner spunea: “Dacă există ceva mai puternic decât destinul, acesta este omul care reuşeşte să îşi poarte destinul cu demnitate.”

Ca psihoterapeut, Victor Frankl s-a străduit în permanenţă să afle cum pot fi ajutaţi oamenii să dobândească acel ceva specific uman, să intre în contact cu acea parte deosebită de libertate lăuntrică şi demnitate. Dar în final este alegerea fiecărui om de a-şi exprima sau nu latura sa profund umană: “Omul se autodetermină. Ceea ce el devine – în limitele înzestrării sale şi ale mediului în care se află – este ceea ce el a facut din sine însuşi. În lagărele de concentrare, de pildă, în aceste laboratoare vii, în acest loc al încercărilor, am văzut şi mărturisim că unii dintre tovarăşii noştri s-au comportat asemeni porcilor, în vreme ce alţii s-au purtat ca nişte sfinţi. Omul poartă în sine ambele potenţialităţi; pe care dintre acestea o actualizează depinde de deciziile sale, iar nu de condiţiile în care se găseşte.”

Alături de logoterapia fundamentată de Viktor E. Frankl, se dezvoltă tot mai mult în lume o metodă nouă: consilierea biografică. Având aceleaşi principii de bază ca şi logoterapia, dar luând formă în contextul antroposofiei adusă de Rudolf Steiner, consilierea biografică este un ajutor nepreţuit în descoperirea “firului roşu” nevăzut şi plin de sensuri, ce străbate şi călăuzeşte viaţa fiecărui om. (Delia Soare, noiembrie 2010, publicat în revista „Pământ iubit”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>