„Omul modern s-a dezvăţat cu totul de bucuria cauzată de propria-i activitate, de bucuria muncii. Munca: un rău inevitabil; sau – munca: o faptă de egoism – între aceste două concepţii extremiste, care spun de fapt acelaşi lucru, se află un gest uitat: bucuria de a făptui.

Putem îndrăgi fapta, activitatea, numai dacă ceea ce facem realizăm total şi complet. Tot ceea ce facem cu un interes divizat, distrat, este resimţit întotdeauna drept povară. Multe profesiuni au devenit astăzi atât de lipsite de sens, încât omul nu se mai poate dărui cu trup şi suflet sarcinilor ce-i revin. În asemenea cazuri el trebuie, pe lângă activitatea profesională, să facă şi alte lucruri, cărora să se poată dărui total.”

„Profesiunea unui om este adeseori, în zilele noastre, o sursă de probleme, inclusiv de natură sufletească. Azi găsim foarte rar, mai ales printre tineri, oameni care au o “vocaţie” precisă, care simt că au talent numai pentru o anumită ocupaţie, mult mai mult decât pentru oricare alta. Există, desigur, oameni care n-ar putea îmbrăţişa altă meserie decât pe aceea de pianist sau de medic, însă cea mai mare parte a lor ar putea deveni la fel de bine ingineri constructori de maşini, dascăli sau funcţionari la bancă, dar si patroni ai unor magazine cu articole sportive. Talentul nu mai este atât de specific, înclinaţia pentru o anumită carieră nu mai este atât de conturată ca la generaţiile mai vechi. De aceea alegerea meseriei este dificilă şi, pe de altă parte, şi satisfacţiile profesionale se întâlnesc rar. Omul nu-şi mai iubeşte meseria. Din această cauză interesul este comutat pe succesul financiar sau social, iar insatisfacţia rămâne: meseria nu-i mai umple viaţa. La aceasta se adaugă faptul că în epoca actuală omul are mai mult timp liber. Totuşi nu ştie ce să facă cu acesta şi din această cauză îl asimilează atât de total programului de lucru, încât şi acest timp îl petrece într-o atmosferă de grabă şi de nelinişte.

Când alegerea meseriei este dificilă, din cauză că omul nu mai simte o înclinaţie pentru o ocupaţie anume, sau când el este deja angajat pe calea unei cariere care nu-l satisface deloc sau îl satisface într-o măsură insuficientă – dar nici nu cunoaşte altă meserie care i s-ar potrivi mai bine -, atunci este momentul ca el să-şi mute centrul de greutate al vieţii şi să-şi caute satisfacţia pe un alt tărâm. Acesta este un motiv pentru care hobby-urile sunt atât de răspândite.

Oamenii care nu găsesc nicio meserie potrivită pentru ei nu sunt mai puţin valoroşi decât ceilalţi, cum s-ar putea crede. Cu siguranţă că au şi ei un interes anumit, numai ca el este de cele mai multe ori şi ascuns. Nici ei nu ştiu să-l exprime şi, de altfel, nici nu poate fi găsit în cadrul marilor “oferte”. Pe de altă parte, oamenii respectivi nu sunt în stare să-l recunoască. (…) Oamenii au ajuns la nesiguranţă lăuntrică din cauză că regulile şi punctele de sprijin tradiţionale ale vieţii se clatină. Când port înlăuntrul meu o nesiguranţă arzătoare – ce sens are totul ? – cum ar putea să mă împlinească o meserie sau alta ? În vremurile mai vechi, de aceste probleme existenţiale se ocupau doar câţiva “aleşi”. În zilele noastre există foarte mulţi “aleşi” fără ca ei s-o ştie. În rândurile omenirii a avut loc o dezvoltare deosebit de puternică a conştientei, cu consecinţe atât pozitive, cât şi negative. Mulţi oameni nutresc interes faţă de asemenea probleme. Idealul ar fi ca ei să se ocupe în mod obiectiv de ele în timpul liber, în loc să şi-l petreacă prin exercitarea unui hobby obişnuit. Aceste întrebări sunt cealaltă latură a cunoaşterii de sine şi contribuie la dobândirea acesteia. Omul înţelege astfel mai bine situaţia omenirii, pe a sa proprie şi ajunge la o vieţuire reală de sine. Se cunoaşte pe sine în calitate de fiinţă cunoscătoare, până ce a eliminat orice nesiguranţă. Atunci el poate excela în practicarea meseriei sale care, în sine, nu-i aduce satisfacţie, fără a mai urmări prin ea scopuri colaterale cum ar fi confirmarea propriei valori. Este foarte bine dacă găsim mulţumire în meseria noastră. Dar dacă aceasta o găsim nu în ceea ce facem pe tărâm profesional – tratarea bolnavilor în cazul medicului, predarea în cazul dascălului, pantoful de calitate în cazul pantofarului – , ci în “succes”, atunci calitatea muncii noastre nu este garantată. Există cazuri – dupa cum se ştie – în care succesul nu merge întotdeauna mână în mână cu calitatea produsului sau a prestaţiei. În cazul oamenilor pe care i-am caracterizat aici, este timpul ca ei să se ocupe de probleme general-umane: Cine este omul ? Ce este destinul ? Ce înseamnă evoluţia lumii ? Ce este spiritul ? sau: Ce este vorbirea ? Un efect al acestui lucru este că ei nu vor avea rezultate mai rele pe tărâm profesional, dimpotrivă.”

(Selecţiuni din cartea „De la normal la sănătos”, de Georg Kuhlewind)

Georg Kuhlewind (1924-2006) s-a născut în Ungaria şi a studiat ştiinţele naturii, lucrând apoi în cercetare şi predând la universitate. Fiind interesat de cercetări în domeniul spiritual, a studiat psihologia, istoria religiilor, antroposofia, budismul Zen. A cercetat fenomenologia stărilor de conştienţă, meditaţia, educarea gândirii, pe care le-a şi practicat în mod intens şi despre care a ţinut numeroase prelegeri. A condus seminare şi grupe de lucru în întreaga lume. A publicat numeroase cărţi cu această tematică. „

Cartea sa „De la normal la sănătos” a aparut de curând în limba română la editura Univers Enciclopedic si v-o recomand din toată inima.